Locul unde Dumnezeu vorbește
Plopilor 10, Lugoj | Duminica 10:00 & 18:00Servicii de duminică
În fiecare duminică ne adunăm pentru a cunoaște și înțelege mai bine scopul lui Dumnezeu pentru viața noastră. Deși nu cunoaștem toate lucrurile, credem că Biblia este sursa din care putem extrage adevăruri fundamentale. Așa că te invităm să participi la întâlnirile noastre de la orele 10:00 și 18:00, iar dacă nu poți fizic, facem tot posibilul să transmitem live la calitate cât mai înaltă!
Despre noi
Biserica Creștină Baptistă Harul Lugoj și-a început activitatea în 1910 sub forma de întâlniri în case, iar cu ajutorul lui Dumnezeu s-a extins, ajungând nu numai să construiască o clădire proprie, dar și să ajute credincioșii din satele înconjurătoare să aibă un loc în care să se adune. În prezent activează în locația principală, în 13 biserici filiale și în diferite grupuri, având o dorință constantă de a spune lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!
MISIUNEA ȘI VIZIUNEA NOASTRĂ
La Biserica Harul Lugoj vrem să conectăm oamenii cu credința
Marea trimitere din Evanghelia după Matei 28:19-20 este scopul nostru primar. De aceea noi căutăm să ne extragem crezul și valorile din învățătura lui Isus Hristos, așa cum este transmisă prin Biblie, și, în același timp, să conectăm oamenii la adevăr. Dorim ca oamenii să îl înțeleagă și să îl aleagă din proprie inițiativă, fără a fi obligați în vreun fel în acest sens. Viziunea noastră este să investim în oameni, deoarece considerăm aceasta cea mai importantă investiție.
Misiunea și scopul nostru
Convingeri și valori
La Biserica Harul Lugoj suntem convinși că Dumnezeu a creat lumea în care trăim și că El este suveran, însă în același timp credem că noi, oamenii, am fost creați ființe libere și avem dreptul să credem după bunul plac.
Unitate
Ne dorim și proclamăm unitatea menționată în Ioan 17, o unitate în care nu căutăm foloasele proprii, ci binele celor din jur, pentru ca să putem reflecta împreună imaginea lui Dumnezeu.
Libertate
Fiecare om are dreptul de a-și exprima propriile opinii și de a alege direcția pe care o dă vieții lui. De aceea nu constrângem nici membrii bisericii la a face anumite lucruri împotriva propriei voințe.
Dragoste
Pentru că Dumnezeu a fost primul care a arătat dragoste, iar noi am beneficiat de ea, dorim să o răspândim și să ajutăm oamenii să experimenteze transformarea unei vieți bazate pe această dragoste infinită izvorâtă din Dumnezeu.
Salvare
Una din cele mai importante valori susținute de Biserica Harul Lugoj este salvarea, care nu ne aparține, dar care ne unește. Salvarea de la consecințele păcatelor noastre poate veni doar prin harul lui Dumnezeu arătat prin moartea și învierea lui Isus Hristos.
Eternitate
Fără a ieși din doctrina Bibliei, credem că există ceva după moarte, iar fiecare peroane are dreptul de a alege ce urmează pentru sine. Credem că există rai și iad, iar prin credința pe care alegem să o avem, alegem și unde să ne petrecem eternitatea.